Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 18:38

Conducea drogat prin Curtea de Argeș!

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Boteni, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive.

Incidentul a avut loc pe 25 august a.c., când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au oprit autoturismul condus de acesta pe strada Mihai Bravu din municipiu.
În urma verificărilor, oamenii legii au avut suspiciuni cu privire la consumul de droguri, iar testarea cu aparatul din dotare a indicat un rezultat pozitiv.

Conducătorul auto a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge și urină pentru confirmarea rezultatului.

Totodată, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, măsura fiind luată în baza modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 84/2024, valabilă până la sosirea rezultatelor de laborator sau la expirarea termenului de 72 de ore.

Pe 28 august a.c., analizele efectuate au confirmat prezența substanțelor interzise în organism.

În consecință, împotriva bărbatului a fost deschis dosar penal conform art. 336 alin. 2 din Codul Penal, iar permisul de conducere i-a fost suspendat, fiindu-i eliberată doar o dovadă fără drept de circulație. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și aplicarea măsurilor legale corespunzătoare.

Pin It