Trei pompieri de la ISU Argeș au trecut în rezervă

După zeci de ani în slujba cetățenilor, 3 pompieri de la ISU Argeș și-au luat rămas bun de la carieră, fiind trecuți în rezervă. Momentul a fost unul special, fiind organizată o festivitate în cadrul căreia inspectorul șef Alin Berevoescu le-a mulțumit colegilor săi pentru efortul depus în timpul activității.
Este vorba despre colonel Traian Bogdănel Neacșu, plutonier adjutant șef Florentin Măndescu și plutonier adjutant șef Traian Dragoș Radu, în cazul cărora fiecare activitate, fiecare clipă petrecută alături de colegi în situații limită, au reprezentat un răspuns la nevoile cetățenilor.
Toți camarazii le mulțumesc pentru ceea ce au oferit acestei comunități, iar cu acest prilej, conducerea instituției, colonel Nicolae Alin Berevoescu, a precizat următoarele: „Pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul instituției noastre, vă doresc cele mai bune gânduri de recunoștință, sănătate și pensie îndelungată, alături de cei dragi!”.

Tot luni, 7 elevi au făcut primii pași spre cariera de pompieri.
”De astăzi, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Argeș, șapte elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești și-au început stagiul de practică, urmând să se alăture colegilor din subunitățile de intervenție în misiuni și activități specifice.
Acest stagiu reprezintă primul contact direct cu realitatea meseriei de salvator, o profesie în care responsabilitatea, solidaritatea și dorința de a ajuta pe cei aflați în pericol sunt valori fundamentale.
Le urăm succes în misiunile pe care le vor desfășura!”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.
