Tânăr din Argeș, prins conducând sub influența substanțelor psihoactive

Zilele trecute, polițiști din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Bradu, care conducea o mașină pe str. Buna Vestire de pe raza localității de domiciliu, iar cu ocazia verificărilor a rezultat că, în interacțiunea cu polițiștii rutieri, comportamentul bărbatului a ridicat suspiciuni cu privire la un posibil consum de substanțe cu efect psihoactiv.
Bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest din dotare, rezultatul fiind pozitiv pentru o substanță psihoactivă, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge și urină.
În termenul de 72 de ore, a fost primit rezultatul analizelor de laborator, care a confirmat prezența în sânge a substanței respective. În cauză, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, conform art. 336, alin.2 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce al persoanei în cauză a fost suspendat.
