Incendii de vegetație în Argeș: 2.500 mp afectați în Băiculești și Căldăraru

În perioada 29.07.2025, ora 08:00 – 30.07.2025, ora 08:00, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a două incendii în urma cărora au ars vegetație uscată și miriște. Acestea s-au produs în comunele Căldăraru și Băiculești. În urma evenimentelor, a fost afectată o suprafață de teren de aproximativ 2.500 mp.
Încă de la debutul acestor evenimente, pompierii au derulat acțiuni de informare preventivă prin care le-au reamintit cetățenilor faptul că arderea necontrolată a vegetației uscate este strict interzisă, deoarece poate avea consecințe grave asupra mediului, solului, proprietăților și vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar, în contextul temperaturilor foarte ridicate, a secetei și a vântului puternic, riscul ca incendiile de acest tip să se transforme într-unele de amploare este foarte ridicat.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
