Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 20:11

Acțiune de prevenire a accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, în Curtea de Argeș

În ziua de 26 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona pasajelor de cale ferată, acționând în Pitești, Câmpulung, Curtea de Argeș, Mioveni și Bradu.


În cele 24 de ore, polițiștii S.J.P.T. Argeș au acționat în 5 filtre rutiere, au verificat 84 de autovehicule, dintre care 6 care efectuau transport de lemne, totodată fiind legitimate 111 persoane.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 32 de sancțiuni, cu o valoare totală de 10.100 de lei, totodată fiind aplicate măsurile complementare de retragere a 3 certificate de înmatriculare, împreună cu un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare, precum și a cantității de 1 mc lemne fără proveniență legală.


Abaterile constatate au fost astfel:


-29 de abateri la O.U.G. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, cu o valoare totală de 8.100 de lei;
-o abatere la Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, cu o valoare de 1.000 de lei;
-o abatere la Legea 171/2010 privind contravențiile silvice, cu o valoare de 1.000 de lei;
-o abatere la Legea 61/1991R privind normele de conviețuire socială, cu avertisment.


În acest context, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș atrag atenția șoferilor cu privire la respectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.


De asemenea, o altă recomandare se adresează pietonilor, respectiv interdicția prezenței persoanelor în gabaritul liniilor de cale ferată sau în zona siguranță a căii ferate în alte condiții decât cele prevăzute de lege.

Pin It