Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 20:09

Tineri din Curtea de Argeș, reținuți după ce au lovit un bărbat

În ziua de 24 iulie, oamenii legii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.


Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 5 spre 6 iulie, pe fondul unui conflict spontan, un tânăr în vârstă de 18 ani și un minor în vârstă de 16 ani, ambii din Orașul Regal, ar fi provocat scandal, pe o stradă din municipiul nostru, împrejurare în care ar fi lovit pe un alt bărbat.


Leziunile persoanei vătămate au fost evaluate din punct de vedere medico-legal la 10-12 zile de îngrijiri medicale. În ziua de 24 iulie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Pin It