Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 22:51

Femeie din Argeș, reținută după ce și-a maltratat copiii

În ziua de 23 iunie, oamenii legii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și violență în familie.


Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2020 până în 29 aprilie 2025, o femeie în vârstă de 44 de ani, din comuna Mălureni, și-ar fi supus cei doi copii, un băiat și o fată, ambii în vârstă de 7 ani, la rele tratamente prin măsurile și tratamentele aplicate (condiții insalubre de trai, hrănire precară, igienă precară și injurii adresate minorilor), iar în perioada noiembrie 2024 – prezent, și-ar fi supus fiica, de 7 ani, la violențe fizice, în mod repetat.


Reamintim că în ziua de 29 aprilie, după administrarea probatoriului, femeia a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.


Ulterior aceasta a fost prezentată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș în fața instanței, iar Judecătoria Curtea de Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, organele de cercetare penală ale poliției judiciare au sesizat Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului, față de cei doi minori fiind dispuse măsuri de protecție.


Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.

Pin It