Accident la Arefu! O mașină a căzut într-o râpă

Un accident rutier s-a produs în această dimineață în comuna Arefu, satul Arefu. Se pare că o mașină a părăsit carosabilul. La fața locului au intervenit pompierii cu două echipaje, alături de o ambulanță SAJ. A fost vorba despre un autoturism căzut într-o râpă.
Pompierii au identificat două victime, una dintre acestea fiind încarcerată în vehicul. De urgență, pompierii au efectuat manevrele necesare pentru extragerea și predarea victimelor echipajelor medicale. Paramedicii SMURD au preluat un bărbat, conștient, în vârstă de aproximativ 40 de ani, iar personalul echipajului SAJ a preluat a doua victimă care este semiconștientă (cea care a fost încarcerată).
Update
Din nefericire, bărbatul în vârstă de 67 de ani, din Arefu, pasager în autoturismul care s-a răsturnat într-o râpă, a decedat, pe timpul transferului către unitatea medicală din București.
În cauză a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
