Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 16 noiembrie 2025 00:03

Șoferiță din Corbi, sancționată după ce a fugit de poliție

Sâmbătă, 7 iunie, în jurul orei 10:00, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au oprit pentru control o mașină condusă de o femeie în vârstă de 47 de ani, din comuna Corbi, pe DJ731 , pe raza localității de domiciliu.


În urma verificărilor, s-a constatat că autoturismul nu ar fi deținut poliță RCA valabilă și ar figura cu măsura sechestrului instituit. Șoferița a fost informată că urmează să fie sancționată conform prevederilor legale, însă aceasta a refuzat să se conformeze indicațiilor polițiștilor și a părăsit locul controlului la volanul mașinii, deplasându-se în direcția municipiului Câmpulung.


Pentru prinderea persoanei în cauză, a fost solicitat sprijinul Poliției Municipiului Câmpulung și al secțiilor de poliție rurală arondate. Oamenii legii Biroului Rutier Câmpulung au intervenit și au reușit oprirea autovehiculului prin utilizarea dispozitivului de blocare „Spike”, fiind înțepate două anvelope ale autoturismului.


În urma acțiunii, vehiculul a fost imobilizat pe raza municipiului Câmpulung, în vederea luării măsurilor legale. Testările efectuate cu aparatele din dotare au indicat faptul că femeia nu se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.


Din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale semnificative, șoferița fiind implicată și într-o tamponare cu o mașină parcată pe marginea drumului, în timp ce încerca să fugă.


În urma abaterilor constatate polițiștii au sancționat-o cu suma de 3.430 de lei iar dreptul de a conduce a fost suspendat pentru 90 de zile, totodată certificatul și plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale autovehiculului au fost retrase.


Reamintim faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Argeș este dotat cu dispozitive de tip „Spike”, pe care polițiștii le folosesc atunci când situația o impune, pentru imobilizarea în siguranță a autovehiculelor conduse de persoane care refuză să respecte indicațiile legale.


Totodată IPJ Argeș atrage atenția tuturor șoferilor despre importanța respectării indicațiilor polițiștilor și a legislației rutiere, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

Pin It