Tânăr de 19 ani, depistat conducând beat, la Corbi

În ziua de 19 mai, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani, din Câmpulung, care conducea o mașină pe DJ 731, pe raza localității Corbi, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că acesta nu are dreptul de a conduce nici o categorie de autovehicule, totodată rezultând indicii cu privire la posibila prezență a alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care șoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
