Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 01:32

Pieton ucis de o șoferiță, în Argeș

În ziua de 8 aprilie, polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier pe DN 67B, pe raza comunei Moșoaia, în cadrul căruia un pieton a fost lovit de o mașină.


Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a rezultat că un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Moșoaia, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul traversării neregulamentare, a fost acroșat de o mașină condusă de o femeie în vârstă de 36 de ani, din comuna Moșoaia, care se deplasa pe DN 67B, din direcția Drăgășani spre Pitești.


Persoana accidentată a fost preluată în stare de inconștiență de către echipajul medical sosit la fața locului, ulterior intervenind decesul acestuia, la unitatea medicală. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză urmează să fie întocmit dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Pin It