Incendiu izbucnit la o automacara în comuna Băiculești, satul Tutana

La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentele Curtea de Argeș și Pitești. Forțe și mijloace de intervenție: două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Din primele informații, se pare că vehiculul arde generalizat. Până la acest moment nu au fost identificate victime și nu există posibilitatea de propagare a incendiului.
La momentul producerii e evenimentului, vehiculul se afla în mers, șoferul acestuia reușind să se evacueze pe cont propriu, înainte ca flăcările să cuprindă automacaraua. Evenimentul s-a produs pe tronsonul de autostradă care, momentan, nu este dat în folosință. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic prin contact sau radiații.
