Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 04:16

Misiunea unui pompier continuă, chiar dacă programul de lucru s-a încheiat

O astfel de situație s-a petrecut zilele trecute, în municipiul Pitești, cartierul Craiovei, unde a avut loc un accident rutier în care au fost implicate o mașină și o motocicletă. Întâmplarea a făcut ca în zonă să locuiască Sorin, care fără să stea pe gânduri, a dat o mână de ajutor. Stătea în bucătărie, alături de familia sa, când a auzit o bubuitură puternică și strigătul de ajutor al unei persoane. A mers repede la geam să vadă ce s-a întâmplat și a văzut că pe asfalt zăcea întins un motociclist. Doar câteva secunde a durat până ce a coborât de la etajul trei al blocului, timp în care a și anunțat evenimentul la 112.


A ajuns la victimă, s-a asigurat că nimeni din jur nu îi scoate casca, totodată verificând nivelul de conștiență al acesteia. Din fericire era cooperant, însă foarte speriat. A vorbit cu el, l-a liniștit și în același timp a verificat și rănile pe care le-a suferit.


De urgență, la fața locului au ajuns și ceilalți pompieri, cu două autospeciale de intervenție, paramedicii SMURD preluând și transportând victima la spital.


„Îl felicităm pe Sorin pentru modul în care a intervenit și pentru solidaritatea de care a dat dovadă!”, a transmis ISU Argeș.

Pin It