Bărbat din Tigveni, depistat beat la volan

În ziua de 26 februarie, oamenii legii Secției de Poliție Rurală Tigveni au depistat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din aceeași localitate, care conducea o mașină, pe DN 73C, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții, șoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului, fără drept de circulație. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
