Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 05:43

Mai multe ore de sport la licee

Vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, Gabriel Toncean, a anunțat inițierea unui proiect ce prevede dublarea numărului orelor de sport în licee.


„Faptul că liceenii din România au doar o oră de sport pe săptămână este o problemă reală, mai ales într-o perioadă în care stilul de viață sedentar și problemele legate de sănătate (obezitate, probleme de postură, stres) sunt tot mai frecvente. Un singur curs de educație fizică nu este suficient pentru a crea obiceiuri sănătoase și pentru a combate efectele negative ale statului pe scaun ore în șir”, susține Gabriel Toncean.


Acesta amintește că în alte țări europene elevii au mai multe ore de sport:
- Finlanda – 3-4 ore de sport pe săptămână + pauze active;
- Franța – minimum 3 ore de sport;
- Germania – între 3 și 4 ore de educație fizică;
- Marea Britanie – cel puțin 2 ore obligatorii + multe activități extracurriculare.


În România, este doar o oră de sport obligatorie pe săptămână


„De aceea, împreună cu colegii mei din ANS, am început demersurile inițierii unui proiect pe care îl vom înainta Ministerului Educației, pentru a dubla numărul orelor de sport în licee! Vrem ca tinerii să aibă mai multe oportunități de mișcare, să-și dezvolte obiceiuri sănătoase și să-și îmbunătățească, atât starea fizică, cât și pe cea mentală”, a mai scris vicepreședintele ANS.

Pin It