Cardurile pentru alimente, primite de persoanele vulnerabile, vor fi încărcate cu mai puțini bani

În 2023 și 2024, acestea au fost încărcate cu 1.400 de lei. Rămâne de văzut dacă se va păstra același cuantum. Cardurile au fost încărcate la câte două luni, tranșele fiind în valoare de 250 de lei. Pe anul 2025, suma scade la doar 150 de lei. Costurile pentru aceste carduri sunt ridicate, o singură tranșă, pentru 2,6 milioane de români, ar însemna 650.000 de lei. Motiv pentru care Guvernul încearcă să reducă din cheltuieli. În același timp, având în vedere că pensiile nu vor fi indexate în acest an, se vor da acele ajutoare one off, adică o sumă de bani o dată pe an pentru pensionari și persoanele vulnerabile. În plus, în dezbatere se află și cardurile pentru energie cu care se pot plăti facturile sau cu care se pot achiziționa lemne. Conform ministrului Energiei, ele vor fi date în continuare, însă nu se știe care e suma cu care vor fi alimentate.
