Polițiștii argeșeni au fost la datorie în minivacanța de Revelion, Bobotează și Sfântul Ion, pentru siguranţa cetățenilor

Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne, cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniștii publice. În perioada 31 decembrie - 07 ianuarie, au fost angrenați în activități peste 1.600 polițiști, din cadrul structurilor ordine publică, rutieră, investigații criminale și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Oamenii legii au acționat în special în zonele cu aglomerări de persoane, pentru prevenirea criminalității stradale și a faptelor comise cu violență, precum și pentru creșterea siguranței rutiere. Din fericire nu au fost înregistrate evenimente grave, privind săvârșirea unor infracțiuni contra vieții persoanelor. În această perioadă au fost legitimate 5.979 de persoane, au fost verificate peste 4.000 de mașini și au fost efectuate 2.006 testări cu aparatele din dotare.
În cadrul celor 464 de filtre organizate, ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 1.827 de sancțiuni, în valoare totală de peste 445.000 de lei, dintre care 1.436 au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 334 au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
Polițiștii rutieri au intervenit în cazul a 10 accidente cu victime, din nefericire o persoană a decedat la volan, posibil pe fondul unor afecțiuni medicale. De asemenea, au fost reținute 96 de permise de conducere și au fost retrase 80 de certificate de înmatriculare.
În urma acțiunilor desfășurate au fost indisponibilizate peste 300 de kg de materiale pirotehnice, fiind totodată întocmite 5 dosare penale privind nerespectarea normelor legale în acest domeniu. Totodată în această perioadă au fost depistate și încarcerate trei persoane urmărite la nivel național, în baza unor mandate de arestare, emise de instanțele de judecată.
Polițiștii rămân la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică, pregătiți să intervină de fiecare dată acolo este nevoie.
