Tentativă de omor în Argeș: Șase tineri, loviți intenționat cu mașina, de un șofer băut
Written by Cristina MINCU on .
În noaptea de 25 spre 26 decembrie, o petrecere din localitatea Slobozia, județul Argeș, s-a transformat într-o tragedie, după ce un tânăr de 20 de ani a intrat intenționat cu autoturismul într-un grup de șase persoane, dintre care doi minori, aflate pe carosabil. Incidentul, inițial investigat ca un accident rutier, este acum cercetat pentru tentativă de omor.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, șoferul din Ștefan cel Mare ar fi părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior de polițiști. Testele preliminare au indicat prezența alcoolului în aerul expirat, cu o alcoolemie de peste 0,40 mg/l, precum și un posibil consum de substanțe psihoactive.
Eveniment declanșat de un conflict spontan
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri din Costești a reieșit că incidentul a fost provocat de un conflict spontan apărut în timpul petrecerii. Fratele șoferului s-ar fi certat cu o altă persoană, iar tânărul de 20 de ani ar fi reacționat intrând cu mașina în grupul aflat pe carosabil. Victimele, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, au fost transportate la spital, trei dintre ele rămânând internate pentru investigații suplimentare.
Ancheta preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș
Ca urmare a probelor obținute, dosarul penal a fost declinat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, fapta fiind încadrată juridic ca tentativă de omor. Procurorul de caz, împreună cu polițiștii de investigații criminale, continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor și dispunerea măsurilor legale împotriva suspectului.