Elevii de la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Curtea de Argeș au fost vizitați de polițiștii argeșeni
În ziua de 3 decembrie, polițiștii argeșeni au continuat activitățile educativ-preventive, desfășurând 10 întâlniri, cu 358 de elevi care au beneficiat de informațiile transmise.
Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Argeș au desfășurat 5 activități la Școala Gimnazială „Alexandru Davila” din municipiul Pitești, cu 84 de elevi și 7 cadre didactice.
De asemenea, oamenii legii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Argeș au desfășurat 4 activități la Școala Gimnazială „Tudor Mușatescu” din municipiul Pitești, cu 84 de beneficiari.
La Curtea de Argeș, oamenii legii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat activități preventive la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Curtea de Argeș, cu 190 de elevi și 8 cadre didactice.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul Campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.” și în cadrul Campaniei locale „Law iS COOL!”.
Tot în ziua de 3 decembrie, polițiștii argeșeni au răspuns invitației la spectacolul „Acceptă diferența, iubește asemănarea”, organizat pentru marcarea Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.
Activitatea a fost găzduită la Sala Lumina a Centrului Județean de Cultură și Arte Pitești, fiind organizată de Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești, cu participarea reprezentanților tuturor școlilor speciale din județ, precum și a altor invitați.