„Ziua mondială de prevenire a abuzului și violenței împotriva copiilorˮ, marcată la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș

În ziua de 19 noiembrie, oamenii legii argeșeni au marcat „Ziua mondială de prevenire a abuzului și violenței împotriva copiilorˮ, continuând activitățile educativ-preventive cu elevii.
Astfel, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș au desfășurat 2 activități informativ-preventive la un Complex de Servicii pentru Copii în Dificultate din municipiul Pitești, cu 25 de micuți.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul Campaniei „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”, precum și al Campaniei „Sigur acasă”, discuțiile având ca teme prevenirea violenței și infracțiunilor contra patrimoniului.
De asemenea, oamenii legii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au desfășurat activități informativ-preventive în cadrul Campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.” și în cadrul Campaniei locale „Law iS COOL!”, la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș.
La activitate au luat parte 40 de elevi și 4 cadre didactice, iar mesajele transmise de polițiști au vizat aspecte privind comportamentul elevilor, reguli de circulație rutieră, prevenirea fenomenului de bullying și cyberbullying, prevenirea implicării elevilor ca autori sau victime în infracțiuni de criminalitate informatică, prevenirea activităților de delincvență juvenilă, precum și prevenirea și combaterea consumului și a traficului de substanțe care provoacă dependență.
