Elevii și profesorii ar putea merge la școală și sâmbătă

Deca a făcut o serie de declarații pe acest subiect. Răspunsul acesteia vine în contextul în care examenele la Bacalaureat 2025 încep pe 10 iunie, iar elevii din clasele pregătitoare până la clasa a XI-a mai au cursuri până pe 20 iunie.
Mai exact Ligia Deca a fost întrebată cum se vor organiza examenele pentru absolvenții de liceu care, la 4 zile după ce încheie cursurile, încep probele scrise de Bacalaureat 2025 cu examenul la Limba și literatura română.
„Există școli aglomerate, iar soluțiile în acele cazuri pot fi regândirea orarului. Adică se poate trece, dacă nu sunt deja în schimburi, după-amiază, se poate merge pe recuperare în anumite sâmbete”, a declarat ministra Educației.
Ligia Deca a mai spus că recuperarea orelor ține de fiecare unitate școlară în parte. Direcțiunea va trebui să facă programul de recuperare al orelor.
„Școlile pot să facă această recuperare în avans, adică să știe că vor avea acele zile libere și atunci să-și programeze cumva să restructureze în acel modul orarul în așa fel încât să facă orele care trebuie făcute.
Mai există și o altă soluție pe care ne gândim să o avansăm și anume organizarea de Săptămână Altfel și Săptămâna Verde în acea perioadă. Ne gândim să modificăm această perioadă pentru a o extinde pe întreaga durată a anului școlar în așa fel încât să le dăm școlilor posibilitatea să aibă această oportunitate de a programa atunci când sunt probele de Bacalaureat”, a mai declarat ministra Educației.
Examenul de Bacalaureat 2025 va începe cu evaluarea de competențe lingvistice și digitale, în perioada 27 ianuarie – 7 februarie. Probele scrise vor fi în iunie.
CALENDAR Bacalaureat 2025
Sesiunea iunie 2025:
27-29 ianuarie 2025 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
29-31 ianuarie 2025 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
3-5 februarie 2025 Evaluarea competențelor digitale – proba D;
5-7 februarie 2025 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
2-6 iunie 2025 Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen;
6 iunie 2025 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a;
10 iunie 2025 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
11 iunie 2025 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
12 iunie 2025 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
13 iunie 2025 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
18 iunie 2025 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00 – 18.00);
19-20 iunie 2025 Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;
27 iunie 2025 Afișarea rezultatelor finale.
