Depistat conducând cu viteză excesivă
În ziua de 3 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe str. Negru Vodă din Pitești, într-o zonă cu limita legală de 50 de km/h, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 114 de km/h, cu 64 peste limita legală. Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat, conform O.U.G. 195/2002R, totodată permisul fiind reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.