Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 21 septembrie 2024 07:25

Argeșean reținut după ce a provocat o tamponare, conducând cu permisul anulat


În ziua de 22 august, polițiștii piteșteni au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cu privire la un eveniment rutier din care au rezultat pagube materiale, care a avut loc la intersecția dintre bld. Nicolae Bălcescu și DN 7, în cadrul căruia șoferul unui alt autoturism a intrat în coliziune cu partea din spate a mașinii conduse de persoana care a sesizat.


Al doilea șofer nu a rămas la fața locului și nu l-a însoțit pe celălalt la sediul poliției, pentru protocolarea evenimentului rutier.


Ulterior, în ziua de 27 august, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Bascov, s-a prezentat la sediul Biroului Rutier Pitești, declarând că la data producerii evenimentului rutier ar fi condus mașina în cauză.


Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că la momentul producerii evenimentului rutier, a doua mașină ar fi fost condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Bascov, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figurează cu permisul de conducere anulat, ca urmare a săvârșirii unei alte infracțiuni la regimul rutier.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept și fals în declarații, conform art. 335 și 326 din Codul Penal, în care cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.


În ziua de 2 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au continuat cercetările, iar în urma administrării probatoriului și a parcurgerii etapelor procesuale, bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.


Urmează ca cel în cauză să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.