Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 23:27

Bărbat din Băiculești, reținut după ce a amenințat și agresat un șofer din Valea Iașului

În noaptea de 30 spre 31 august, în jurul orei 05:00, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat, având calitatea de pasager al unei mașini, a fost agresat de un alt bărbat, șofer al unui alt autovehicul.


La fața locului s-au deplasat oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, care au stabilit că cele sesizate se confirmă.


În cauză cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Curtea de Argeș, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și loviri sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.


Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea respectivă, un bărbat, a cărui identitate a fost stabilită din cercetări ca fiind un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Băiculești, șofer al unei autoutilitare, ar fi amenințat și agresat un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Valea Iașului, și, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător, i-ar fi provocat celui în cauză o leziune.


În ziua de 31 august, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul în vârstă de 30 de ani, din Băiculești, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propuneri de luare a unei măsuri preventive.

Pin It