Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 23:23

Patru pompieri argeșeni s-au pensionat

Patru subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au ieșit din activitate. La sediul insituției a avut loc, luni, o festivitate de trecere în rezervă a militarilor.

”A venit momentul trecerii în rezervă pentru patru pompieri argeșeni. Astăzi a fost o zi încărcată de emoție, aprecieri și gânduri de bine pentru patru dintre colegii noștri, viitori pensionari, care, ani buni au participat la nenumărate intervenții și au fost dedicați în salvarea de vieți și bunuri ale cetățenilor.

Aceștia sunt plutonierii adjutanți șefi Ghircuș Marian, Mircea Adrian, Ion Silviu Romulus și Sîrbu Florin, care și-au încheiat activitatea la Detașamentul de Pompieri Câmpulung și Garda de Intervenție Topoloveni.

Conducerea instituției i-a felicitat pentru întreaga lor activitate și le-a transmis, alături de colegi, cele mai bune gânduri pentru un nou început”, a transmis Biroul de relații cu presa al ISU Argeș.

Pin It