Barurile și cluburile din Curtea de Argeș, verificate de polițiști
În ziua de 7 iulie, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au acționat, în Orașul Regal, pentru prevenirea și constatarea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona barurilor și a cluburilor de noapte.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 109 persoane și au verificat, din punct de vedere al organizării pazei, patru societăți comerciale.
De asemenea, în urma abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate 15 amenzi, în valoare totală de 9.100 de lei, fiind reținut un permis de conducere (pentru nerespectarea regimului legal de viteză).