Conducea beat prin Curtea de Argeș
La data de 13 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Curtea de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.