Noi modificări privind concediile medicale
Noutatea constă în faptul că medicii de familie nu pot acorda direct șapte zile de repaus decât pentru o serie de afecțiuni. Potrivit unui ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, medicii de familie pot acorda certificat de concediu medical pentru șapte zile calendaristice doar pentru o serie de afecțiuni. După cele șapte zile, dacă bolnavul nu s-a vindecat, concediul poate fi prelungit numai de medicul specialist.
Pentru afecțiunile care nu sunt incluse pe listă, rămâne valabilă regula că medicii de familie pot elibera maximum șapte zile de concediu medical, dar împărțite în două etape: cel mult patru zile calendaristice prima dată și diferența până la șapte zile, la prelungirea concediului medical.
Prelungirea se poate face, însă, doar prin prezența fizică a pacientului la medicul de familie.
Care sunt bolile pentru care se acordă direct șapte zile de concediu medical
Bolile infectocontagioase din grupa A, pentru care medicul de familie eliberează din start concediu medical de șapte zile: amibiaza (dizenterie amibiană); antraxul; bruceloza; difteria; febra butonoasă; febra galbenă; febrele paratifoide A, B, C; febra Q; febra recurentă; febra tifoidă; filarioza, dracunculoza; hepatita virală acută; holera; infecția gonococică; infecția HIV; leishmaniozele; lepra; leptospiroza; limfogranulomatoza inghinală benignă; malaria; meningita meningococică și meningococemia; morva, melioidoza; ciuma; poliomielita și alte neuroviroze paralitice; psitacoza-ornitoza; rabia; scarlatina; sifilisul; șancrul moale; tetanosul; tifosul exantematic; tuberculoza (toate formele și localizările); tularemia; tusea convulsivă; COVID-19.