Impresionat de grija pe care a primit-o în spital, un argeșean a transmis un mesaj cadrelor medicale

Dacă bunătatea este frumusețea sufletului, să ne străduim să avem sufletul cât mai frumos prin milostenia pe care trebuie să o facem față de cei nevoiași și suferinzi. În pragul sărbătorilor de iarnă să ne amintim de cei bolnavi și să le oferim dragostea și grija de care au nevoie pentru a trece peste necazurile care s-au abătut asupra lor. Un domn din Curtea de Argeș, care preferă să rămână anonim, a vrut să transmită un mesaj de mulțumire pentru cadrele medicale care s-au ocupat de însănătoșirea sa.
„Scriu aceste cuvinte în favoarea distinsului doctor și șef al secției de Chirurgie a Spitalului Municipal din Curtea de Argeș. Vreau să-mi arăt aprecierea pentru eforturile pe care le face zi de zi în vederea însănătoșirii bolnavilor. Zi de zi, doctorul Bogdan Georgescu îi îngrijește cu trudă pe cei suferinzi. Nimeni nu pleacă acasă fără să fie tratat. Le mulțumesc și membrilor care fac parte din personalul secției de Chirurgie, în special asistentei Mihaela Mirculete care, vreme de două săptămâni, a vegheat la căpătâiul meu. Vă mulțumesc!”, a transmis argeșeanul.
