Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 16 octombrie 2026 12:12

Controale la cei care vând articole pirotehnice

ITM Argeș atrage atenția în mod deosebit în această perioadă că vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice și fizice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii.


Introducerea pe piaţă a explozivilor de uz civil şi a articolelor pirotehnice este admisă numai în condiţiile în care acestea respectă cerinţele esenţiale aplicabile lor, stabilite de legislaţia în vigoare ce urmăreşte să asigure un înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi siguranţei publice, protecţia şi siguranţa consumatorilor, precum şi protecţia mediului.


Utilizarea articolelor pirotehnice de divertisment din categoria F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice din categoria P2, precum şi a articolelor pirotehnice de scenă, se încredinţează numai persoanelor care sunt autorizate ca pirotehnicieni.


Autorizarea calităţii de artificier şi pirotehnician se face de către Inspectoratul Teritorial de Muncă pe raza căruia persoana respectivă are domiciliul sau reşedinţa, numai persoanelor care au absolvit cursurile de calificare organizate de furnizori de calificare profesională autorizaţi.


Persoanele juridice şi fizice interesate pot consulta legislaţia ce reglementează regimul materiilor explozive: Legea nr.126/1995 modificată, completată şi republicată, H.G. nr.536/2002 modificată şi completată, H.G. nr.95/2011, H.G. nr.1102/2014. Acțiunile de control și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale se vor desfășura în perioada următoare.

 

Pin It