Tragedie în familia unor săteni din Pietroșani: le-a ars casa, iar un bărbat a murit intoxicat cu monoxid de carbon

În urmă cu câteva ore, prin apel la 112 s-a făcut o sesizare de incendiu la o locuință parter, în localitatea Pietroșani. La fața locului, au intervenit pompierii de la Detașamentul Mioveni pentru stingerea incendiului. După prima evaluare, s-a constatat că flăcările izbucniseră în interiorul unei case de aproximativ 80 mp, care a fost inundată cu fum.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului, pompierii s-au deplasat cu două echipaje și două autospeciale pentru stingerea incendiului, alături de un echipaj și o autospecială pentru stingerea incendiilor de la SVSU Domnești.
La acest caz a fost prezent și un echipaj al SAJ. Au fost identificate și două victime, între care un bărbat în vârstă de 73 de ani, pentru care s-a declarat decesul, ca urmare a intoxicației cu monoxid de carbon, și o femeie în vârstă de 68 de ani, care a primit îngrijiri de la echipajul medical. Incendiul s-a manifestat într-o încăpere, la materialele textile, la elemente de mobilier și la tavanul din material combustibil. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs la nivelul unui conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată. Victimele aveau un aparat electric cu care se încălzeau.
Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș a transmis: „În seara zilei de 22 noiembrie, agenții din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la un incendiu ce se manifesta la un imobil din comuna Pietroșani. La fața locului au intervenit colegii din partea Secției de Poliție Rurală Domnești, pentru sprijinirea intervenției pompierilor, în vederea stingerii incendiului ce se manifesta la nivelul acoperișului. Din imobilul în cauză au fost evacuate două persoane, respectiv un bărbat de 73 de ani, și o femeie de 68 de ani. Cercetările vor fi preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, în cauză urmând să fie înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ucidere din culpă, sub supravegherea unității de Parchet competente. Cauza decesului urmează să fie stabilită prin efectuarea autopsiei medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.”
