Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 17 octombrie 2026 15:52

Modificare importantă la modul în care vor fi plătiți medicii

Noua lege a salarizării va rezolva o mare problemă în sistemul medical din România: modul în care sunt plătite gărzile medicilor. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Declarația a fost făcută de ministrul Sănătății, marți, 31 octombrie. Acesta a precizat că va fi eliminată inechitatea prin care timpul de gardă este plătit mai puțin decât programul normal dintr-un spital.


„Eu cred totuşi că un medic care îşi desfăşoară activitatea în mod curent într-un spital trebuie să aibă şi o obligaţie să desfăşoare gărzi, dincolo de programul obişnuit de lucru, şi cred că ar trebui să facă parte integrantă din contractul lui de muncă”, a declarat Alexandru Rafila, citat de agenția de presă, agerpres.ro.
Rafila a pus accentul pe plata corectă a medicilor care fac gărzi.


„Opinia mea este că, odată cu intrarea in vigoare a noii legi a salarizării, care va elimina această inechitate, până la urmă, care plăteşte timpul de gardă mai puţin decât timpul desfăşurat în timpul programului, va duce şi la dispariţia problemei”, a mai declarat ministrul.


De asemenea, Rafila a precizat că până la momentul la care noua lege a salarizării își va face simțite efectele, este în vigoare hotărârea de guvern prin care se oferă 500 de lei medicilor asistenți, dar și rezidenților care fac gărzi.

 

Pin It