Noi modificări în legea pensiilor pentru angajații cu copii
Concret, actul vine cu o modificare extrem de importantă pentru toţi salariaţii din România care au copii şi care au beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea acestora pe o perioadă de 2 sau 3 ani. „Chiar dacă părintele poate beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului, acesta, din păcate, suferă pe termen lung din cauza prevederilor fostelor/actualei legi a pensiilor. Astfel, pentru perioada de 2 ani, respectiv 3 ani, în care părintele beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului, punctajul de care beneficiază ca asigurat în sistemul public de pensii este unul cu totul descurajator.
Astfel, pentru calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câştigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective. În aceste condiţii, un părinte (mamă, tată) care beneficiază de indemnizaţie pentru 2, 3 sau 4 copii, va avea la finalul stagiului de cotizare un punctaj care nu-i va asigura un trai decent la pensie.
Aşadar, considerăm că în scopul stimulării tinerelor familii de a avea cel puţin 2 copii, se impune ca pentru perioadele în care au beneficiat de indemnizaţia pentru creşterea lor, pentru calculul punctajului lunar să se utilizeze integral câştigul salarial mediu brut lunar pentru perioadele respective. Ţinem să precizăm că această măsură nu generează niciun fel de impact bugetar în următorii 10 ani, însă va stimula puternic tinerii activi pe piaţa muncii să aibă familii numeroase, având garanţia că perioadele afectate pentru îngrijirea copilului nu le generează un impact negativ asupra drepturilor pensiei viitoare”, s-a arătat în expunerea de motive.