Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 27 octombrie 2026 17:29

OMS: Noua variantă a coronavirusului, Deltacron, are un nivel redus de circulaţie

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a observat că noua variantă a coronavirusului, detectată în trei ţări europene - Franţa, Ţările de Jos şi Danemarca -, care combină tulpinile Delta şi Omicron şi a fost denumită „Deltacron”, are un nivel redus de circulaţie. În acelaşi timp, OMS nu respinge posibilitatea ca această impresie iniţială să fie legată de o scădere drastică a numărului de teste pentru Sars-CoV-2 în marea parte a lumii. „Ca urmare a reducerii numărului de teste în lume ne aflăm în dezavantaj pentru a putea urmări în mod eficient noua tulpină”, a comentat responsabila tehnică a OMS pentru Covid-19, Maria Van Kerkhove.


Ea a amintit că după doi ani de pandemie există o capacitate globală de diagnosticare şi secvenţiere genetică a coronavirusului considerabilă, la care deja se renunţă pe măsură ce pandemia se consideră încheiată sau mai puţin gravă.


Van Kerkhove a spus că este important să fie menţinute şi utilizate aceste capacităţi deoarece cât timp virusul rămâne în circulaţie există şi mai multe posibilităţi să sufere mutaţii. Posibilitate unei recombinări (a variantelor) rămâne în continuare valabilă.


O combinare a virusului se produce când două forme diferite - în acest caz variantele Delta şi Omicron - reuşesc să schimbe mari cantităţi de informaţie genetică, ceea ce duce la apariţia unui nou tip. „Majoritatea acestor virusuri în urma schimbului enorm de coduri genetice nu sunt eficiente pentru a infecta oamenii, însă uneori apare unul de acest gen care poate deveni eficient”, a declarat directorul programului pentru urgenţe sanitare al OMS, Mike Ryan.

Pin It