Războiul din Ucraina contribuie și la creșterea numărului de cazuri Covid-19

În timp ce Rusia continuă atacurile în Ucraina, iar numărul refugiaților se mărește, oficialii din domeniul sănătății au avertizat că va exista, cu siguranță, o creștere a cazurilor de Covid-19 în regiune. Activiștii umanitari au putut constata deja răspândirea bolii. „Unii dintre voluntarii noștri s-au îmbolnăvit de Covid în timp ce ajutau la gestionarea refugiaților la graniță sau în centrele de refugiați. Și pentru că atât în Moldova, cât și în Ucraina, rata de vaccinare este foarte scăzută, pandemia este în plină desfășurare”, a declarat o activistă implicată în criza refugiaților din Moldova.
Rata de vaccinare în Republica Moldova este de circa 29%, iar în Ucraina este de circa 34%, potrivit site-ului de monitorizare Our World In Data. Oficialii OMS au spus, într-un briefing de presă, că în condițiile în care pandemia nu s-a încheiat, invazia Rusiei în Ucraina va avea un impact asupra răspândirii coronavirusului. „Din păcate, acest virus va profita de ocazie pentru a continua să se răspândească. Noi, ca organizație, recunoaștem că țările sunt în situații foarte diferite și se confruntă cu provocări diferite. Există deplasări de populație și valuri de refugiați asociate cu această criză din Ucraina”, a declarat Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru Covid-19.
Van Kerkhove a adăugat că OMS va colabora cu țările care primesc refugiați pentru a se asigura că testele Sars-CoV-2 și imunizările continuă. Se estimează că peste 2 milioane de persoane au fugit din Ucraina devastată de război, majoritatea îndreptându-se către Polonia.
Organizația a spus că este vorba despre cea mai rapidă creștere a unui val de refugiați în Europa în ultimii 75 de ani și a precizat că lucrează îndeaproape cu autoritățile sanitare pentru a răspunde nevoilor refugiaților și pentru a veni în sprijinul sistemului de sănătate din Ucraina. „Cu siguranță va exista o creștere a cazurilor de Covid-19 în cadrul populației din Ucraina. Nu mă îndoiesc că fără testare, fără acces la tratament, cu vaccinarea oprită, în condițiile în care rata de imunizare era oricum scăzută și înainte de conflict, se va întâmpla asta. Există multe persoane care rămân în continuare vulnerabile la infecție. Să fim foarte atenți cu retorica noastră, pentru că întotdeauna apare această idee: că, într-un fel, oamenii care fug de ororile războiului vor aduce cu ei anumite lucruri. Europa are destul Covid, așa cum este ea, și trebuie să se ocupe de asta, iar refugiații ucraineni nu vor schimba în niciun caz această stare”, a punctat Mike Ryan, director executiv al programului pentru urgențe sanitare al OMS.
