Accident rutier - autoturism răsturnat, în localitatea Tigveni

În această dimineață, în jurul orei 08.00, agenții din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, despre producerea unui accident rutier, în urma căruia o mașină s-a răsturnat în localitatea Tigveni.
Din verificările preliminare efectuate de aceștia, s-a stabilit că un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Sălătrucu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 73C, din direcția Tigveni către Curtea de Argeș, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul volanului, răsturnându-se, în afara părții carosabile, peste un gard.
În urma accidentului, un bărbat de 28 de ani, pasager în mașină, a fost rănit și transportat la spital.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
