Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 07:46

Amenzi pentru cei care nu-și montează instrumentele de măsurare a consumului de energie termică

Potrivit unei legi deja adoptate de Camera Deputaţilor şi trimisă preşedintelui Iohannis spre promulgare, apartamentele racordate la reţeaua centralizată de termoficare trebuie să aibă montate contoare individuale de căldură sau repartitoare. Potrivit noului act normativ, până la sfârșitul anului, fiecare apartament care se alimentează cu agent termic din rețeaua de termoficare trebuie să aibă un contor individual pentru apă caldă și unul pentru căldură. În situația în care nu pot fi montate astfel de dispozitive, este obigatorie montarea repartitoare de costuri. Legea stabileşte şi amenzi între 500 și 1.000 de lei pentru cei care nu-și montează instrumentele de măsurare a consumului de energie termică până în ultima lună a acestui an. Decizia luată de Legislativ a adus aminte faptul că, în urmă cu mai mulţi ani, în toată ţara au fost numeroase proteste generate de montarea pe calorifere a repartitoarelor de căldură, care a umplut conturile firmelor care se ocupau cu instalarea lor şi au secătuit buzunarele oamenilor care s-au trezit că trebuie să plătească facturi mult mai mari...

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.