Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 31 octombrie 2026 05:01

Romii au rămas fără... Rege!

Dan Stănescu, Regele internaţional al romilor creştini de pretutindeni, a fost arestat preventiv. Dar nu singur, ci îi ţin companie fiul şi fratele... În plus, dosarul de fals şi uz de fals mai este cercetată şi nora lui Stănescu. Cazul este instrumentat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti. Povestea a început joi, când au fost efectuate 38 de percheziţii în Argeş, Olt, Vâlcea şi Gorj. La noi în judeţ au fost în vizor firmele lui Dan Stănescu şi ale membrilor familiei sale, aceştia fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. "Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2020 - ianuarie 2021, administratorii a trei societăţi comerciale din judeţul Argeş, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei (O.U.G. 92/2020), ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfăşoare activităţi. Scopul a fost de a obţine subvenţii, pe care le-ar fi folosit în interes propriu", a anunţat IPJ Argeş. Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei. După descinderi au fost duse la audieri mai multe persoane în calitate de martori, dar şi Regele Romilor Dan Stănescu, fratele său Marius Stănescu, fiul Ionuţ Stănescu şi... nora, toţi în calitate de inculpaţi. În aceeaşi zi, pe numele bărbaţilor au fost emise mandate de reţinere pentru câte 24 de ore, în timp ce împotriva nurorii lui Dan Stănescu a fost luată, deocamdată, măsura controlului judiciar, dat fiind faptul că tânăra femeie are în grijă un copil mic. Vineri, cei trei bărbaţi au fost prezentaţi Judecătoriei Costeşti cu propunerea de arestare preventivă. Primul ajuns în faţa judecătorilor a fost Marius Stănescu, urmat de Rege şi de băiatul său. Instanţa a admis cererile şi a emis mandate pe câte 30 de zile pe numele lor. Primul mandat a fost emis la ora 18.25, iar celelalte două la ora 20.20. Imediat după ce a fost dată sentinţa, cei trei au depus contestaţii care vor fi judecate la Tribunalul Argeş. Numai că, până la judecarea contestaţiilor, "familia regală" rămâne în arest.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
Pin It