Prins când fura dintr-un cort de lângă Mănăstire!

Pe 23 martie, în jurul orei 15.00, oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au depistat în flagrant un bărbat în vârstă de 73 de ani, din Curtea de Argeş, în timp ce sustrăgea bunuri dintr-un cort tip pavilion de pe Bulevardul Basarabilor, lângă Mănăstire. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 2.500 de lei, a fost recuperat aproape în totalitate şi restituit persoanei vătămate. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar verificările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Comercianţii de produse tradiţionale care îşi desfăşoară activitatea în apropierea Mănăstirii Curtea de Argeş obişnuiesc să lase mărfurile în corturi de tip pavilion, peste noapte. La plecare, închid corturile cât pot de bine, mizând pe faptul că oamenii sunt de bună credinţă şi nu vor profita de slabele măsuri de siguranţă. Marţi, unul dintre corturi a rămas închis şi pe timpul zilei. Constantin C., în vârstă de 73 de ani, pensionar din Curtea de Argeş, a furat dintr-un astfel de cort mai multe borcane cu miere, zacuscă, dulceaţă, dar şi halva, ciocolată de casă şi pălincă. În timp ce îndesa produsele în sacoşă, a pus la pământ nişte vase de lut, iar oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, aflaţi în zonă, l-au prins în flagrant. Constantin C. este văduv şi locuieşte singur. Iniţial s-a crezut că a furat că să aibă ce mânca. În timpul verificărilor a reieşit însă, că nu are o situaţie foarte grea, mai mult, bărbatul are şi cazier, în trecut fiind condamnat pentru furturi...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
