Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 31 octombrie 2026 06:38

Femeile câştigă în medie cu 15% mai puţin decât bărbaţii!

 

În Europa, doar 10% dintre directorii executivi ai marilor companii sunt femei, iar salariul lor este cu aproape un sfert mai mic decât cel al bărbaţilor aflaţi la conducere. Toate aceste diferenţe dintre salariile celor două sexe contribuie la un decalaj şi mai mare în ceea ce priveşte pensiile acestora, de până la 30%. În fruntea clasamentului vizavi de salariile primite de femei şi bărbaţi este Estonia, unde o femeie câştigă cu aproape 22% mai puţin decât primeşte un bărbat, chiar dacă ambii lucrează în acelaşi domeniu, pe acelaşi post. Următoarele patru poziţii ale clasamentului sunt ocupate de Austria, Cehia, Germania şi Slovacia, unde diferenţele dintre cele două sexe în ceea ce priveşte salarizarea este asemănătoare, şi anume aproximativ 20%. La celălalt pol se află Luxemburg, unde diferenţa dintre cât câştigă o femeie şi cât câştigă un bărbat este de doar 1,4%. Ţara este urmată de România, unde, de asemenea, diferenţa este una mică, mai exact 2,2%. Unul dintre cei mai importanţi factori care împiedică femeile să avanseze la locul de muncă este jonglarea continuă între job şi treburile casnice. Femeile îşi asumă în continuare cea mai mare parte atunci când vine vorba despre creşterea copiilor, ceea ce înseamnă că acestea îşi reduc adesea programul de lucru, tocmai pentru a avea timp pentru cei mici. O treime dintre femeile din UE lucrează cu jumătate de normă, comparativ cu 8% dintre bărbaţi. Acest lucru face ca femeile să progreseze mai greu în carieră. Totodată, există mai multe femei decât bărbaţi care lucrează în sectoare mai puţin plătite, cum ar fi educaţia sau îngrijirea. Pandemia a arătat cât de înrădăcinate sunt aceste inegalităţi de gen. În timpul lockdown-urilor la nivel naţional, femeile au preluat aproape integral activităţile legate de îngrijirea copiilor şi tot ele au fost şi sunt în continuare cele mai expuse riscului de a-şi pierde locul de muncă. Pentru a elimina aceste diferenţe dintre salariile femeilor şi ale bărbaţilor, Comisia Europeană a prezentat o propunere privind transparenţa salarială. Planul este să ofere acces la informaţiile privind nivelul salariilor pe baza tipului de muncă şi a sexului angajaţilor, cu scopul de a da mai multă putere muncitorilor şi de a-i forţa pe angajatori să elimine diferenţele de salarii pentru aceeaşi muncă. Propunerea legislativă prezentată joi se axează pe două elemente esenţiale ale egalităţii de remunerare: măsuri de asigurare a transparenţei salariale pentru lucrători şi angajatori, precum şi un acces mai bun la justiţie pentru victimele discriminării salariale. "Munca egală merită o remuneraţie egală. Iar pentru a asigura o remuneraţie egală, este nevoie de transparenţă. Femeile trebuie să ştie dacă angajatorii le tratează în mod echitabil, iar atunci când nu este cazul, ele trebuie să aibă puterea să se lupte şi să obţină ceea ce merită", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Iniţiativa Comisiei Europene privind transparenţa salarială va parcurge cel mai probabil un drum lung până va ajunge să contribuie la îmbunătăţirea diferenţei de remunerare dintre femei şi bărbaţi însă reprezintă un punct de plecare datorită căruia femeile nu vor mai trebui să facă anumite compromisuri pentru a ajunge în vârful unei companii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
 
Pin It