Poştaşii vor livra pensiile celor izolaţi din cauza coronavirusului cu măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie!

Poşta Română a transmis un comunicat în care precizează că a primit de la Ministerul Sănătăţii instrucţiuni în legătură cu modul de livrare a pensiilor şi alocaţiilor către persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu. "Ca urmare a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, s-a stabilit faptul că nu există riscul de contaminare atât timp cât distribuirea prestaţiilor sociale către persoanele aflate în autoizolare se realizează de către poştaşii dotaţi cu echipament, măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie. Pentru cazurile excepţionale, şi anume persoane care sunt deja internate în spital, există posibilitatea întocmirii unei procuri în baza căreia aparţinătorii vor putea ridica prestaţiile sociale cuvenite, precum şi toată corepondenţa. Reamintim că suntem în contact permanent cu autorităţile locale abilitate şi cu Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică şi menţionăm că, până în acest moment, niciun beneficiar de prestaţii sociale nu a fost afectat şi nici nu anticipăm să existe vreun caz în care vreun client să nu-şi primească drepturile cuvenite. Aceste măsuri vizează protejarea angajaţilor noştri, dar şi protejarea populaţiei, limitând astfel răspândirea cu noul tip de coronavirus. Poşta Română îşi reafirmă, astfel, rolul de partener social, atât al instutuţiilor publice, cât, mai ales, al cetăţenilor", se arată în comunicatul Poştei Române. Ministerul Sănătăţii va trimite către personalul instituţiei 100.000 de măşti de protecţie.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
