Ziua Protecţie Civile a fost sărbătorită şi în Argeş!

Aceasta este aniversată în fiecare an în data de 28 februarie. Prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 a luat fiinţă PROTECŢIA CIVILĂ, sub denumirea de "apărare pasivă", având ca scop "să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului". Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Puică Nicolae" al judeţului Argeş a sărbătorit vineri "Ziua Protecţiei Civile din România" prin organizarea unor activităţi festive şi educative. Astfel, cu această ocazie, a avut loc înaintarea în grad a unor cadre militare, înainte de expirarea stagiului minim, şi trecerea în rezervă a unor cadre ale inspectoratului.
La eveniment a participat, pe lângă conducerea ISU Argeş, prefectul Emanuel Soare şi preşedintele C.J. Argeş, Dan Manu, ambii remarcând "foarte buna cooperare interinstituţională în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, dăruirea personalului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă <<Căpitan Puică Nicolae>> al Judeţului Argeş, precum şi al membrilor serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă". Pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice, pregătirea profesională şi comportarea deosebită, au fost înaintaţi în gradul militar următor, înainte de expirarea stagiului minim, un număr de 7 cadre active. Aceştia sunt: pltutonierul adjutant şef Adrian Gherghinoiu şi plutonierii adjutanţi Florian-Cristian Bechet, Mihai Neagoe, Anghel-Octavian Arsenie, Florin-Bogdan Ion, Radu-Constantin Petricu şi Adrian Constantin. De asemenea, la ceas aniversar, 5 subofiţeri au fost trecuţi în rezervă, după cum urmează: plt. adj. Marian Drăguţ - şef gardă de intervenţie; plt. adj. Anton Drotianu, plt. adj. şef Cristinel Nica şi plt. adj. şef Gheorghe Ştefan - toţi trei comandanţi de echipaje şi plt. adj. Valeriu Sterie - servant pompier.
În cadrul evenimentului, preşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manu, a predat către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă autospeciala pentru misiuni pirotehnice achiziţionată de Consiliul Judeţean, la solicitarea ISU Argeş. De asemenea, pentru buna colaborare dintre cele două instituţii, dar şi în semn de apreciere pentru munca angajaţilor ISU, Manu a oferit inspectorului şef, locotenent colonelul Bogdan Olar, "Trofeul Argeşului".
Autospeciala pirotehnică este destinată pentru intervenţia operativă în vederea asanării teritoriului de muniţie rămasă neexplodată în cadrul misiunilor specifice ISU Argeş. Aceasta este echipată cu tehnica de specialitate, pusă pe un autoşasiu de Isuzu D-MAX 4x4, cu care se poate interveni cu uşurinţă şi în zonele greu accesibile. Autospeciala pirotehnică este destinată şi pentru transportul muniţiei în siguranţă, pentru depozitare în vederea distrugerii, dar poate asigura cu echipamentele necesare intervenţia de salvare a persoanelor aflate sub dărâmături sau să asigure continuitatea intervenţiilor, prin iluminatul pe timp de noapte. Valoarea acesteia este de 206.465 lei cu TVA, iar sursa de finanţare - bugetul Consiliul Judeţean Argeş
De asemenea, cadrele ISU Argeş au prezentat şi un exerciţiu de simulare privind intervenţia cu autoizoleta la un caz în care o persoană este suspectă de noul coronavirus. S-au urmărit, modul de echipare al personalului, preluarea pacientului, transportul acestuia în izoletă, iar după predarea persoanei respective, efectuarea operaţiunilor de decontaminare a echipajului, echipamentelor şi autospecialei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
