Modernizări la trecerile la nivel cu calea ferată

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractul aferent proiectului "Măsuri de îmbunătăţire a siguranţei traficului prin amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată". Valoarea totală a acestuia este de 34.324.881,41 lei şi are ca durată de implementare 24 de luni. Proiectul are drept scop creşterea siguranţei rutiere pentru 246 de treceri la nivel a drumurilor naţionale cu calea ferată până la sfârşitul anului 2021. Acest proiect constă în amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată şi presupune: montajul de stâlpi de iluminat cu încărcare solară; montajul de stâlpi pentru delimitarea sensurilor de circulaţie; semnalizare rutieră orizontală cu caracteristici superioare (simboluri preformate şi benzi rezonatoare din marcaj rutier); marcaj tip covor antiderapant (se va realiza pe o distanţă de 50 m, între barieră şi indicator). Implementarea proiectului va creşte gradul de siguranţă a traficului, prin adoptarea soluţiilor tehnice care să reducă numărul de accidente rutiere grave produse pe drumurile naţionale la intersecţia cu trecerile la nivel cu calea ferată, a transmis CNAIR. Finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile din cadrul Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (85% contribuţia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională, 15% contribuţie proprie).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
