Număr de locuri şi condiţii pentru admiterea în şcolile militare

Tinerii care îşi doresc o carieră militară trebuie să ştie că vineri, 15 noiembrie, este ultima zi de înscriere la şcolile militare de subofiţeri-jandarmi, pentru admiterea din ianuarie 2020. Pentru această sesiune de admitere sunt disponibile: 190 de locuri la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani şi 170 de locuri la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Petru Rareş" din Fălticeni. "Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare accesând secţiunea ADMITERE de pe site-ul şcolii pentru care optează" - este mesajul transmis de Jandarmeria Română. Perioada de şcolarizare este de 1 an, iar depunerea se face astfel: cererile de înscriere, la unităţile de recrutare până la data de 15 noiembrie 2019; dosarele de recrutare se constituie şi se înregistrează în volum complet la unităţile de recrutare până la datele-limită stabilite de acestea. Desfăşurarea concursului de admitere este în perioada 10-23 ianuarie 2020. Probe eliminatorii: contravizita medicală; valuarea performanţei fizice, conform O.M.A.I. nr. 82/04.07.2019. Proba de verificare a cunoştinţelor constă într-un test scris. Drepturi de care beneficiază elevii pe durata şcolarizării: gratuitate în instituţia militară de învăţământ în care au fost declaraţi admişi; masă, cazare şi echipament gratuite; asistenţă psihologică, medicală şi medicamente gratuite; transport gratuit la/de la domiciliu pe durata vacanţelor; soldă lunară; învoiri şi permisii. Candidaţii declaraţi admişi încheie angajamente prin care se obligă ca, după absolvirea şcolii, să îndeplinească serviciul timp de minimum 10 ani în unităţile în care vor fi încadraţi sau mutaţi ulterior, în raport de nevoile M.A.I.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
