Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 3 noiembrie 2026 17:14

Medicamente compensate cu 90% pentru pensionarii cu venituri de până la 1.139 lei!

Executivul a adoptat modificarea unor acte normative prin care pensionarii cu venituri de până la 1.139 lei pe lună vor beneficia de o compensare cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. Conform actului normativ, începând cu data de 1 septembrie 2019, peste 2,2 milioane de pensionari care au venituri de până la 1.139 lei pe lună inclusiv vor beneficia de compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B prevăzută în hotărârea de Guvern aferentă, anume H.G. 720/2008. Potrivit actului normativ, până acum puteau beneficia pensionarii care aveau venituri lunare de până la 990 lei. "Aşadar, creşte acest plafon la 1.139 lei, pentru că de la 1 septembrie se măreşte punctul de pensie şi ar fi fost puşi într-o situaţie dificilă. Pentru a nu crea situaţii neplăcute pentru persoanele vârstnice, Guvernul a luat decizia să majoreze acest plafon ca să fie continuitate în aplicarea acestei măsuri care îi ajută pe vârstnici să-şi procure medicamentele de care au nevoie", a adăugat Barbu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It