Protejarea fondului forestier, prioritate a Poliţiei Române

Poliţia Română acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii de Ordine Publică, în primele 7 luni ale anului 2019, aproape 46.000 mc de material lemnos au fost confiscaţi. La nivel naţional, în perioada ianuarie-iulie, oamenii legii au organizat 26.568 controale pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum şi pentru asigurarea legalităţii circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. De asemenea, au fost verificate 7.149 obiective (târguri, oboare, pieţe, exploatări forestiere, depozite, ocoale silvice) şi 50.354 autovehicule. În urma acestor activităţi, au fost înregistrate 4.312 dosare penale la regimul silvic. Poliţiştii de Ordine Publică au aplicat peste 9.000 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.560.225 lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Au fost ridicate în vederea confiscării 508 bunuri, dintre care 196 fierăstraie mecanice, 94 topoare, 55 autovehicule şi 56 atelaje hipo. În această perioadă, 548 apeluri au fost primite prin S.N.U.A.U. 112 privind transporturile ilegale de materiale lemnoase. La 110 dintre acestea, oamenii legii care au intervenit au descoperit nereguli la documentele de însoţire a mărfii.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
