Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 30 octombrie 2026 05:45

Centenarul, sărbătorit la G.P.P. "Academia Piticilor"

Cadrele didactice şi preşcolarii de la G.P.P "Academia Piticilor", din Curtea de Argeş, au îmbrăcat joia trecută haine de sărbătoare, pentru a marca, printr-un scurt spectacol omagial, sărbătoarea Centenarului Marii Uniri. Reprezentanţii grădiniţei şi-au propus să marcheze acest eveniment de o însemnătate aparte printr-o suită de activităţi prin care micii grădinari să devină părtaşi la istoria naţională a României, ei fiind purtători ai valorilor şi tradiţiilor româneşti. Manifestările artistice au adus culoare şi implicare în trăirea evenimentelor, astfel că, preşcolarii dibaci, costumaţi în port popular, au cântat melodii patriotice, au dansat şi au recitat poezii încărcate de patriotism, dar şi de dragoste pentru tot ceea ce înseamnă istoria neamului românesc. "Copiii noştri trebuie să pornească în viaţă cu fundamente morale puternice, care au la bază dragostea pentru patrie şi mândria de a fi român. În toată această perioadă, la grădiniţa noastră au fost desfăşurate diferite activităţi pentru marcarea Centenarului. Copiii au aflat ce înseamnă Marea Unire - pe înţelesul lor, evident -, ce reprezintă Tricolorul, ba chiar au pictat steagul ţării noastre, li s-a vorbit despre portul tradiţional românesc etc. România are o mulţime de valori şi bogăţii care trebuie arătate şi explicate copiilor. Dacă reuşim să-i facem cu adevărat interesaţi de tradiţiile şi cultura noastră, ei vor învăţa să le preţuiască şi să le ducă mai departe din dragoste, ci nu din obligaţie", ne-a spus Manuela Visalom-Donescu, directorul Grădiniţei cu Program Prelungit "Academia Piticilor".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It