Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 30 octombrie 2026 04:05

POT CE POŢI ŞI TU, ANGAJEAZĂ-MĂ!

Sub această egidă, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a marchat "Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi" în data de 3 decembrie prin organizarea la nivel naţional a unor evenimente care să asigure atât dialogul dintre factorii care pot contribui la ocuparea forţei de muncă din rândul persoanelor cu dizabilităţi, cât şi activităţi specifice bursei locurilor de muncă. Acţiunile care s-au desfăşurat în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, direcţiile generale de asistenţă social şi protecţia copilului şi organizaţii neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilităţi şi-au propus să asigure un dialog constructiv pentru integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi. Potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale. Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. În caz contrar, acestea plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.

Cu eforturi minime, angajatorii pot deveni partenerii ANOFM prin încadrarea persoanelor cu dizabilităţi. Potrivit Legii nr. 76/2002 privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, ANOFM acordă subvenţii, pe o perioadă de 12 luni, angajatorilor care încadrează persoane cu handicap pe perioadă nedeterminată, cu condiţia menţinerii în activitate cel puţin 18 luni de la data angajării. Subvenţia lunară este de 2.250 lei şi se acordă proporţional cu timpul lucrat. Agenţii economici care doresc să participe la această acţiune organizată la nivel naţional se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora au sediul. Datele de contact pot fi vizualizate la http://www.anofm.ro/contacteaza-ne.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It