Urşii terorizează Argeşul: au apărut şi la Cotmeana!
"Vor ajunge în curând şi în capitală...". Aceasta a fost reacţia şefului Direcţiei Silvice Argeş, Armand Chiriloiu, care ne-a explicat că deciziile de relocare sau vânătoare în cazul urşilor nu intră în atribuţiile administratorilor de fonduri de vânătoare. Asta pentru că, aşa cum vă spuneam şi în articolele anterioare, Ministerul Mediului a decis că sunt specii protejate şi pentru orice acţiune ce priveşte urşii este nevoie de o derogare din partea ministerului de resort. Problema este că, după cazul "Cetatea Poenari", se poate anticipa cât de repede se va primi răspunsul, decizia sau orice adresă, şi să se ia o hotărâre în acest caz!... Până atunci, locuitorii din comuna Cotmeana trăiesc cu frică, pentru că ursul este şi agresiv. Ieri, în jurul orei 06.00, un conducător auto a văzut "namila" - aşa cum a descris exemplarul - când încerca să intre într-o curte. Animalul s-a speriat de maşină, a fugit şi a intrat într-o altă gospodărie, unde - din fericire - nu mai locuieşte nimeni de mult timp şi nu a avut ce pagube să producă. La primele ore ale dimineţii, primarul Ionel Vişan ne-a declarat că din partea instituţiei pe care o conduce se fac adrese către Prefectură, Minister, Jandarmerie etc. Aceasta este procedura în astfel de cazuri. Trebuie precizat faptul că fondul de vânătoare din zonă nu este administrat de Direcţia Silvică Argeş, ci de AJVPS şi mai este şi unul privat. Aşadar, procedura se complică puţin. Vom urmări subiectul şi vă vom informa la momentul potrivit!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
