Acţiuni pentru siguranţa comunităţii
În perioada 30 noiembrie - 4 decembrie, poliţiştii argeşeni au depistat 38 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni. Dintre acestea, 27 au fost surprinse în flagrant delict. Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat peste 694 sancţiuni, în valoare de 220.858,50 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 500 lei. Astfel, poliţiştii au aplicat 128 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 10 conform Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 551 sancţiuni contravenţionale, 194 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune şi 322 pentru alte abateri. Totodată, agenţii au retras 9 certificate de înmatriculare şi au reţinut 52 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 6 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 31 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
